Supernormal de Meg Jay

Supernormal, povestea neîmpărtășită a adversității și rezilienței este istoria  oamenilor care reușesc să învingă mediul ostil și suferința în care au crescut, dovedind o capacitate deosebită de adaptare și reușită. Cum fac ei asta?

Meg Jay, psiholog clinician de peste 20 de ani și profesor de psihologie la Universitatea din Virginia a scris numeroase articole pe tema traumei, a rezilienței și a psihologiei dezvoltării. Cartea sa adună informații despre cazuri și explicații care ajută la înțelegerea mecanismelor ”supernormalilor”. Câteva dintre ideile care mi-au părut deosebite: Continuă lectura “Supernormal de Meg Jay”

Eroarea lui Broca de Hugues Duffau

În ”Eroarea lui Broca”, medicul neurochirurg Hugues Duffau ne poartă prin biografia sa. El este savantul care a îndrăznit să contrazică teoria lui Paul Broca, cel care a decis că în creierul nostru zonele dedicate diferitelor activități sunt fix localizate. Această idee n-a fost pusă la îndoială până recent în lumea medicală. Abia în 2014 a fost acceptat faptul că funcțiile creierului (spre exemplu, limbajul) nu sunt localizate într-o singură parte din creier, ci sunt preluate de rețele capabile să se reorganizeze permanent, formând neuroplasticitatea.  Continuă lectura “Eroarea lui Broca de Hugues Duffau”

Reinventează-ți viața profesională de Marion Divonne

Cartea Reinventează-ți viața profesională. Ghid practic pentru generația Y, cumva m-a ales ea pe mine și mai puțin eu pe ea. Poate că efectul ei a fost booom pentru că mă aflu într-un moment de cumpănă în viața profesională. Sau sincronicitățile își fac de cap, iar eu sunt ținta lor. Ei bine, chit că te afli în perioada în care îți formezi gândurile despre tine și despre viitoarea profesie, ori ești deja în câmpul muncii și vrei să faci o schimbare, cartea asta te va ajuta să te înțelegi mai bine și direcția spre care să navighezi. Continuă lectura “Reinventează-ți viața profesională de Marion Divonne”

21 de lecții pentru secolul 21 de Yuval Harari

Mi-am plimbat degetele îndelung peste cartea asta până să o pot citi. Promitea mult, părea o inspirație pentru viitor și nu m-am înșelat.

Harari este extrem de organizat când vine vorba de scrierea celor 21 de lecții: alocă capitole întregi domeniilor care ne afectează viața zilnică: munca, libertatea, comunitatea, psihologia, politica, religia, inteligența artificială, digitalizarea. Toate capitolele cărții se împart în cinci părți: provocarea tehnologică, provocarea politică, disperarea și speranța, adevărul și flexibilitatea. Redau mai jos câteva din ideile care m-au inspirat: Continuă lectura “21 de lecții pentru secolul 21 de Yuval Harari”

5 tipuri de persoane care îți pot distruge viața de Bill Eddy

Așa cum există oameni care ne ajută, ne cresc, ne ghidează și ne oferă din preaplinul lor, la capătul opus se află persoanele care, datorită traumelor ori suferințelor prost înțelese, și-au construit mecanisme care (ne) pot distruge. Așa se face că toți am avut la un moment dat experiențe neplăcute cu un vecin, cu un coleg sau cu o rudă ce face parte din cele cinci exemple de personalități dificile.

Continuă lectura “5 tipuri de persoane care îți pot distruge viața de Bill Eddy”

Povestea iubirii dintre Ecaterina cea Mare & Potemkin de Simon Montefiore

Montefiore scrie una din cele mai frumoase povești de dragoste, așezând-o alături de alte iubiri faimoase ale istoriei precum Iulius Cezar și Cleopatra ori Napoleon și Josephine, cea a iubirii dintre Împărăteasa Ecaterina II a Rusiei și Prințul Grigori Potemkin: Ecaterina cea Mare & Potemkin – o poveste de dragoste imperială. Cartea are o întindere apreciabilă și gravitează în jurul epistolelor dintre cei doi. Continuă lectura “Povestea iubirii dintre Ecaterina cea Mare & Potemkin de Simon Montefiore”

Strigătul neauzit pentru sensul vieții de Viktor Frankl

Acum un an îmi depănam impresiile despre povestea care m-a ajutat să înțeleg depresia: Omul în căutarea sensului vieții. Am priceput cât de important este sensul și scopul pe care ni-l oferim, pentru care ne trezim dimineața și la care visăm până adormim. Viktor Frankl, terapeutul din a cărui scriere răzbate glasul iubirii sale pentru oameni, a scris continuarea în Strigătul neauzit pentru sensul vieții, explicându-ne în cuvinte simple despre intenția paradoxală, emoții și logoterapie.

Continuă lectura “Strigătul neauzit pentru sensul vieții de Viktor Frankl”

Giulia Enders și Șarmul discret al…

…intestinului. Da, ați citit corect. Prima dată când am văzut titlul, am bușit în râs: Șarmul discret al intestinului. Alăturarea ”șarmului” lângă ”discret” și  organul nostru intern ar oferi oricui măcar un zâmbet. Mie mi-a sugerat o imagine hilară a unui colon cu o eșarfă colorată și basc de pictor. Cu toate astea, puține cărți oferă atât de multă informație utilă precum cartea Giuliei Enders.

Continuă lectura “Giulia Enders și Șarmul discret al…”