Coriolanus la Teatrul Bulandra

Despre piesa Coriolanus de la Teatrul Bulandra, în regia lui Alexandru Darie,  tot auzisem de la premiera din octombrie încoace, dar abia acum am reușit să o văd. Biletele se dau repejor, iar acum stelele ne-au surâs. Am intrat în sala Toma Caragiu, cea de pe strada Jean Louis Calderon, și am descoperit un templu dedicat piesei Coriolanus – afișe ale spectacolului împânzeau toți pereții, spațiile goale și podeaua; am început să simt antichitatea.

Mergând spre locurile noastre, am aflat că accesul spre zona de spectacol s-a schimbat, iar când am intrat pe ușile sălii am înțeles de ce: fotoliile sunt acoperite cu fâșii imense de material și spectatorii sunt găzduiți cumva provizoriu pe scenă, în cele patru laturi ale ei. Pășind spre scaune, pe sub tălpi, pe podeaua scenei mi-a scrâșnit un soi de nisip, care umplea toată zona podelei și imita bine o arenă de pe vremurile când gladiatorii distrau norodul. Construcțiile metalice dimprejurul arenei îmi sugerau străzi și coridoare, iar picturile murale aminteau de orașul Pompei.

Coriolanus, scrisă de Wiliam Shakespeare este povestea lui Caius Marcius, un nobil curajos care ar fi trăit în secolul 5 î. Hr. El devine general învingându-i pe dușmanii Romei în vestita bătălie de la Corioli. Jucat convingător de Șerban Pavlu, Coriolanus este fidel principiilor sale și adevărului, nu vrea să se plece în fața minciunii și politicii, fiind socotit orgolios. Recunoscut ca erou de către oameni și senatul Romei, el ajunge să fie exilat, datorită politicii îndoielnice a tribunilor interpretați excepțional de Ionel Mihăilescu și Gheorghe Ifrim. Dilemele morale ale lui Coriolanus, politica romană dusă în extrem, faptele gloatei neștiutoare sunt atât de vechi și totuși atât de actuale, omul nu pare a se schimba nici în mii de ani.

Poporul începe să curgă pe scenă din toate colțurile într-un urlet de foame. Pancarde, lozinci, cam tot ce se vede și la protestele din Piața Victoriei găsim și aici. Cu o durată de aproape 4 ore, piesa mi s-a părut uneori un film, cu cascadorii, efecte speciale și fără posibilitatea de a da sonorul mai încet. Trebuie să vă spun că țipetele și unele efecte de sunet din piesă sunt uneori deranjante. Soldații care coboară pe frânghii aproape în brațele spectatorilor, scenele de combat care ridică nivelul de adrenalină apropie experiența de un spectacol tridimensional.

Ce mi-a plăcut cel mai mult la Coriolanus a fost scenografia. A reușit să ofere scene suprapuse pentru firul narativ, una în arenă, și cea de-a doua pe culoarele metalice; m-a scos practic din rutina unei piese văzute pe un podium, mi-a creat altă senzație, ca și când aș fi parte dintr-un spectacol la 360 de grade. Am văzut și simțit dual – obiectiv, dar totuși subiectiv, pentru că faci parte din decor și din emoția spectacolului.

Scenele de luptă mi-au părut pe alocuri lungi și obositoare, dar poate sunt eu prea dornică de liniște. Momentul în care un om înveșmântat în flăcări traversează arena, pe mine una m-a impresionat până la un atac de panică. Probabil că am stricat supriza, dar în incinta unui teatru nu cred că-și are rostul o asemenea cascadorie, dată fiind proaspăta rană a Colectivului. Am simțit puterea flăcărilor când cascadorul a trecut pe lângă fețele noastre. Ajuns în spatele scenei a fost stins de colegi cu pături speciale, dar momentul a fost tensionat. Mirosul de ars și de substanțe nu mi-a dispărut din nări multă vreme. Înțeleg dorința creatorilor de spectacol de a face ceva original, de a șoca, cred doar că uneori mergem prea departe.

Cu plusuri și minusuri, acest spectacol este unul deosebit, pe care merită să îl vedeți, înțelegeți și pipăiți cu propriile simțuri pentru a deveni asemenea lui Coriolanus: ”un om născut din sine însuși”.

Consultați programul și achiziționați bilete online.