Romanovii 1613 – 1918 de Simon S. Montefiore

În ultimii ani am căpătat un obicei: când plec de acasă iau întotdeauna cu mine cartea pe care o citesc atunci. Nu se știe niciodată când am o clipă de răgaz. De data asta, ”Romanovii” lui Montefiore m-a ținut în casă. Și la propriu, și la figurat, pentru că nu m-am îndoit s-o las pentru alte activități, dar și pentru că are aproape 900 de pagini. Pare stufoasă, iar eu, ce-i drept, avusesem intenția să citesc numai un fragment, dar m-a captivat într-atât, încât am citit-o pe nerăsuflate.

Despre Simon Sebag Montefiore

Montefiore_zenoa.roÎmi spusese cineva că scriitura acestui istoric este una deosebită, cu un stil care fascinează. Acum am înțeles de ce. Montefiore este un orator extraordinar (i-am urmărit lansarea acestei cărți în România), iar în romanele sale, el îmbină istoria și datele biografice cu povestea personală și presupusele gânduri ale personajelor istorice. Deosebit de dăruit în privința scrisului, Simon Sebag Montefiore se trage dintr-o familie înstărită de bancheri și diplomați. El însuși a lucrat în domeniul finanțelor pe care l-a părăsit pentru a fi corespondent de război. Cu o solidă reputație de afemeiat, Montefiore a luat cea mai bună decizie a vieții sale când s-a căsătorit cu Santa, datorită căreia dezorganizarea din viața sa a luat sfârșit, iar romane deosebite, precum acesta, au putut ieși la iveală.

Romanovii 1613 – 1918

Scrisă sub forma unei cronici cu numeroase picanterii intime, ”Romanovii  1613 – 1918” abundă în informații istorice. Chiar Montefiore a povestit despre lunga perioadă de documentare, inclusiv la arhive, pe care a petrecut-o în Rusia (Sankt Petersburg și Moscova). Se pare că autoritățile ruse au fost încântate de rezultatul muncii sale la ”Romanovii 1613 – 1918”, dar și-au retras sprijinul când a fost vorba de romanul Stalin. Curtea Țarului Roșu.

Precum o piesă de teatru, fiecare capitol al romanului se deschide cu prezentarea persoanelor care fac subiectul perioadei respective, dar și rolul fiecăruia în politică sau la curte. Astfel, ai de la început termenii de rudenie, anii de viață și de domnie, persoanele importante din vremea aceea. Măiestria lui Montefiore constă în alăturarea faptelor istorice și a caracterelor umane, așa încât, la finalul fiecărui capitol ai un tablou complex despre politica, năravurile și stilul de viață al acelor ani.

În capitolul dedicat lui Aleksandru I, nepotul împărătesei Ecaterina a II-a, mi s-a părut fascinantă interacțiunea dintre țarul Rusiei și autoproclamatul împărat Napoleon I: admirația cu care se priveau reciproc, dorința de a intra unul în gândurile celuilalt, respectul pe care și-l purtau, discuțiile lungi purtate numai de ei doi până dimineața. Autorul suprinde psihologia unei relații imposibile: admirația și respectul amândurora se vor transforma în ură și război.

Deși Montefiore a scris un volum întreg despre împărăteasa Ecaterina a II-a (Ecaterina cea Mare & Potemkin. O poveste de dragoste imperială), în volumul dedicat Romanovilor, găsim extrem de multe fapte istorice și detalii despre Epoca de aur a Rusiei, perioada binefacerilor și artei, a războaielor și iubirilor unei regine dornice de afecțiune. Deși se spune despre ea că era o devoratoare de bărbați, Ecaterina a avut relații de însemnătate; printre ele, cea cu Potemkin se remarcă ca fiind cea mai longevivă, afectuoasă și mai importantă.

Istoria Romanovilor este despre oameni și dorințele lor, despre o familie care  a ales drumul dificil  al politicii și pericolelor ei, al păcii și al războiului, al dezastrelor, bogăției, al desfrâului, crimelor și puterii care înrobește. Ideologiile, rațiunile de guvernare ori strategiile folosite pe câmpul de luptă fac din acest volum o lectură complexă și completă, având toate ingredientele unei capodopere captivante.

”Romanovii 1613 – 1918” poate fi comandată prin Libris, cu transport gratuit sau la Editura Trei

Foto: Cristian Gheorghe.