O perioadă am evitat să iau bilete la acest spectacol, presupunând (greșit!) că subiectul este morbid: ”Regele moare”. Am fost păcălită de titlu, trebuie să admit.
În timpul primei părți a spectacolului, gândul m-a condus spre filmul ”Les intouchables”, pe care la început l-am ocolit crezând că e deprimant. Da’ de unde! Îți stârnește pofta de viață de nu-ți vine a crede. Cam așa a fost și cu ”Regele moare”: o metaforă filosofică a regatului uman, a efemerității vieții și clipei în care ne petrecem universul. Fiecare om se crede rege în propriul său regat, nu-i așa?
Am admirat un Rebengiuc dornic de de trăire, un joc actoricesc umbrit doar de faptul că am stat la lojă, iar sunetul și mișcarea scenică își pierd din tărie până ajung la spectator.
”Regele moare” este despre eternitate, despre necuprinsul vieții și prezența în moment; e un prilej de 2 ore care-ți amintește că ești viu, că poți fi recunoscător pentru aerul pe care îl respiri, că fiecare clipă este un dar, iar viața ne e oferită ca pe ceva special: ”Ne naștem în fiecare dimineață. (…) Poate că azi e ieri. Există un prezent până la capăt.” Acțiunea marchează dimensiunea în care vedem eternitatea prin pixelul veșniciei – prezența în acum.
Eugen Ionescu a scris o piesă cu și despre filosofie, cu umor, dar mai mult despre mine și despre tine, despre cât de iute ne trece viața fără să ne bucurăm de fiecare moment, așa cum ne îndeamnă autorul: ”Te lași purtat de dragoste și uiți toate fricile”.
Un singur cuvânt: fermecător!
Distribuție: Victor Rebengiuc (Bérenger întâiul, regele), Mariana Mihuț (Regina Marguerite, prima soţie a regelui Bérenger întâiul), Ana Ciontea (Regina Marie, a doua soţie a regelui Bérenger întâiul), Șerban Pavlu (Doctorul, care e şi chirurg, călău, bacteriolog și astrolog), Florentina Ţilea (Juliette, servitoare, infirmieră), Richard Bovnoczki (Guardul).