Unul dintre cele mai frumoase locuri necunoscute: Mânăstirea Carmelitană din Snagov

Într-o după amiază târzie de weekend, pașii mi-au fost purtați spre un loc mai puțin cunoscut din apropierea BucureștiuluiMânăstirea Părinților Carmelitani Desculți din Snagov. Denumirea ordinului catolic Carmelitan vine de la Muntele Carmel din Israel, iar numele în sine semnifică ”grădină”. Cum intri pe alea principală mărginită de pajiști, în fața ta se înalță spre cer turnul mânăstirii dintr-o clădire ce unește spiritul piramidei cu aerul unei clădiri moderne.

Fără să am o legătură deosebită cu biserica, experiența vizitării celei de la Snagov m-a impresionat prin complexul arhitectural, am regăsit un stil modern, dar clasic, lumină naturală filtrată fin, spații total neconvenționale. Arhitectura ansamblului este deosebită, a fost apreciată ”cea mai reușită din punct de vedere arhitectural și teologic, dintre construcțiile religioase moderne din Europa”.

Când am parcat în dreapta bisericii, am descoperit o zonă în care arbuști de diverse specii și mărimi creșteau într-o pepinieră îngrijită; am aflat că se pot  cumpăra, ceea ce am și făcut după o săptămână de la prima vizită pentru că am simțit și am văzut pasiunea și dragul care sunt puse în aceste plante. Nu e de neglijat nici faptul că prețurile sunt mai bune decât în comerț.

Am ocolit puțin capela în căutarea unei intrări, geamurile ușii principale, care s-a dovedit a fi ferecată – îmi revelaseră un spațiu pe care voiam sa-l cercetez îndeaproape. Curiozitatea m-a ajutat să găsesc o ușă laterală, am intrat și oau! Am rămas cu gura deschisă: un spațiu cald, generos ca mărime, cu o lumină care te învăluie blând, atât datorită ferestrelor largi, cât și spațiilor decorate prețios în mozaic, ce mi-a amintit de culorile și stilul operelor lui Gustav Klimt.

Mi-a plăcut lemnul care îmbracă interiorul capelei, mi-a dat senzația de căldură, de întoarcere spre natură. Când ridici ochii spre bolta luminată, întâlnești un crucifix modern și un altar deschis, aproape transparent – pe care se odihnește mozaic îmbinat artistic. Spre deosebire de mozaicurile bizantine din Ravenna de exemplu, cele de aici sunt create în tonuri de auriu, se topesc în căldura lemnului și iradiază în spațiu. Podeaua din marmură naturală are un model zebrat care face trecerea dinspre întuneric spre lumină. Metalul lirelor de la balcon ne poartă spre lumea muzicii și diminuează din masivitatea structurii. N-am mai văzut până acum vitralii precum cele de aici: au în ele naivitate, finețe, dau impresia că sunt opere făcute din nisip, fiind zugrăvite în tonuri de galben. Ele sunt creația părintelui Marko Rupnik, el semnând și mozaicurile care sunt arse în cuptoarele  atelierului Bakart din Zagreb, Croația.

Am ieșit pe pajiștea din fața bisericii să mai explorăm. Tot atunci, o ușă laterală s-a deschis larg lăsând în spațiul ei, chipul zâmbitor al unui monah ce ne-a întins mâna, s-a recomandat părintele Antonio și ne-a invitat înăuntru. De origine italiană, dar vorbind impecabil română, părintele ne-a povestit că sunt numai 4 călugări ce se îngrijesc de mânăstire, uneori găzduiesc chiar evenimente, iar pelerinii pot innopta aici, fiind 150 de camere. Am vizitat câteva încăperi, printre care grădinile interioare, sala de mese și biblioteca. Am descoperit că există produse culinare făcute în mânăstire ori importate din Italia, iar noi nu ne-am putut abține să nu cumpărăm paste care s-au dovedit a fi delicioase.

Locul acesta a fost una din cele mai frumoase suprize din ultima perioadă, nu m-am gândit nici o clipă că atât de aproape de București se află o nestemată. Aveți chef de plimbare într-o zi? Urcați-vă în mașină, setați GPS-ul și convingeți-vă singuri!

Localizare: Venind dinspre București, pe DN, faceți dreapta spre Ghermănești-Snagov și la 2-3 km de intersecție, în Ciofliceni – cu porțile deschise vă așteaptă Mânăstirea carmelitană pe partea dreaptă a drumului. Deschideți harta locației în Google Maps

Facebook: Regina Carmelului.

Prezentare aeriană.

Surse foto: Zenoa, Internet.

2 răspunsuri la „Unul dintre cele mai frumoase locuri necunoscute: Mânăstirea Carmelitană din Snagov”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *