4 locuri mai puțin cunoscute din Sinaia

Am pierdut șirul dăților în care am colindat Sinaia, din copilărie până astăzi, cu mașină ori tren, însoțită sau singură. De data asta, am revăzut orașul cu ochii celei ce vede prima oară chicul provinciei de odinioară și am aflat că denumirea ”Sinaia” vine de la Muntele Sinai, dată de Cantacuzino – stațiunii.

Prin intermediul unei cărți-document scrisă de arhitectul Dan Manea, am redescoperit iz dulceag de secol trecut în cele mai frumoase vile și castele ale Sinaiei. Așadar am vizitat și mi-a plăcut:

Vila Luminiș sau Muzeul George Enescu a fost casa de vacanță a marelui compozitor și a Marucăi Cantacuzino. Este locul în care Enescu a scris cea mai mare parte a operei Oedipe. Tot aici, Yehudi Menuhin a studiat într-o vară, două luni alături de George Enescu. Veți primi în costul biletului, un ghid audio care vă va îndruma pe parcursul vizitei.

Program de vizitare și adresă: Ma – D, 10 – 17, Str. Yehudi Menuhin, nr. 2, cartier Cumpătu.

Preț bilet: 6 lei/persoană.

Castelul Știrbei – Muzeul Sinaia despre care am scris aici este cea mai veche vilă din oraș, construită în 1875 la dorința fiicei lui Barbu Bibescu-Știrbei.  Situat între Telecabină și hotelul New Montana, muzeul oferă informații interesante despre viața principesei Alina Știrbei, dar și despre personalități care au trăit și au creat în Sinaia.

Program de vizitare și adresă: Mi, J, V 11-18, S 11-20, D 10 -16, Bd. Carol I nr.28. Muzeul Sinaia

Preț bilet: 15 lei/persoană

– am vizitat Casinoul si Galeria Regală, o supriză tare plăcută – despre care am povestit pe larg aici. Programul de vizitare cu tur complet este acesta: link .

Program de vizitare și adresă: Mi-D 10-18, Bulevardul Carol I nr.2.

Preț bilet: 15 lei/persoană pt tur complet sau 5 lei/persoană pt tur parțial.

– am redescoperit poveștile Palatului Peleș și Pelișor.

Program de vizitare Palat Peleș: Ma-D 9:15-16:15 (vara), Mi 11:15-16:15, J-D 9:15-16:15 (iarna).

Preț bilet: 30 lei/persoană pentru vizita parterului. 60 lei/persoană pentru tur ghidat complet.

Program de vizitare Palat Pelișor: Mi 11:15-16:15, J-D 9:15-16:15

Preț bilet: 30 lei/persoană pentru vizita completă.

– am revăzut panorama de la faimosul loc Stâncile lui Franz Joseph. Poiana Regală şi stâncile Franz Joseph au făcut parte din Domeniile Regale, fiind situate la 1270 de metri. Cu privelişti spectaculoase asupra masivului Bucegilor – au fost locuri preferate de monarhii României pentru plimbări şi petreceri organizate pentru înalţii oaspeţi ai Casei Regale. Despre stâncile Franz Joseph se spune că însuşi regele Carol I a venit aici cu împăratul Austro-Ungariei, pentru a-i arăta toată Valea Prahovei.



Booking.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *