Omul în căutarea sensului vieții de Viktor Frankl 

Fiecare din noi ne-am întrebat cel puțin odată: ce caut eu în viața mea?

Viktor Frankl, psihiatru și supraviețuitor al lagărului de la Auschwitz explică cum anume e bine să ne cercetăm sufletul ca să ne găsim… ”un rost și-un căpătâi”, după cum zicea Nicolae Steinhardt în ”Jurnalul fericirii”. De fapt, atât Frankl cât și Steinhardt descriu în detaliu viața chinuită de regimuri politice, iar fiecare m-a îmbogățit prin integrarea cel puțin la nivel mental a experienței lor. 

Cartea lui Frankl este parțial autobiografică, autorul își povește viața extrem de grea avută în lagărul nazist pentru a-l face pe cititor să înțeleagă care au fost mecanismele psihologice, resorturile care l-au ajutat să supraviețuiască și să-l conducă spre calea logoterapiei.  

Concluziile au fost că oamenii sensibili, cu o viață intelectuală bogată – au suferit mult, dar pagubele produse asupra ființei lăuntrice au fost mai mici. Cei robuști și antrenați fizic au căzut primii, au făcut față cu greu sau deloc condițiilor de lagăr. Esența salvării a reprezentat-o sensul şi responsabilitatea pe care oamenii o acordă vieții proprii. Cei care au avut un manuscris ce trebuia tipărit, aceia ce aveau o familie care-i aștepta, au putut traversa perioada cea mai grea. Sensul e cel care oferă calea; acesta reprezintă obiectul şi provocarea logoterapiei, care este versiunea modernă şi personală de analiză existenţială a doctorului Frankl. 

În fiecare împrejurare, în fiece individ există o alegere în privința atitudinii interioare, el putând să aleagă propriul mod de a fi, libertatea lăuntrică nu se poate pierde. Orice om alege ce vrea să devină la nivel spiritual și sufletesc. 

Concret, cele trei căi de găsire a sensului vieții identificate de Frankl sunt: prin muncă (activitatea crează sau înfăptuiește), prin contemplarea frumosului, binelui, adevărului (pasivitate), prin suferință (și atitudinea avută în fața ei). 

Îmi pare rău că nu am citit această carte mai demult, esența ei m-ar fi ajutat negreșit să depășesc mai ușor momente dificile și profunde. Nefiind de întindere mare, cartea poate fi parcursă relativ repede, iar conținutul va fi unul plin de substanță. 

Volumul poate fi comandat aici: Omul în căutarea sensului vieții.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *