Cum mi-am dezactivat contul de Facebook (și am supraviețuit excelent)

Tu te-ai gândit cât timp aloci zilnic Facebook-ului? Hai să facem împreună un calcul: dimineața, cu un ochi somnoros privești ecranul telefonului din care îți pâlpâie sordid notificări. Nu e cine știe ce, la mine sunt doar câteva evenimente la care am dat ”Interested” din reflex, fără posibiltatea practică de a  mă duce fizic, o zi de naștere, niște ”like”uri cu un comentariu anost la postarea de ieri. Stând strâmb și judecând drept, cu ce mă ajută pe mine toate astea în afara faptului că-mi intră în câmpul informațional și-l poluează sistematic? Cu NIMIC. Revin și fac un calcul. Dacă intri de 3 ori pe zi ( dimineața, prânz și seara ) pe timeline, stând în medie 4-5 minute, așa-i că pierzi minim 15 minute pe zi din viață? Pe care le-ai putea folosi făcând o scurtă meditație sau repeta o mantră sau citi ceva folositor (depinzând de carte, poți citi 1 pagină în două minute, deci într-o lună poți termina un roman de 200 de pagini) sau, sau, sau… alege tu!

N-am numărat exact de câtă vreme m-am înrolat de bunăvoie în această rețea, dar sunt câțiva ani. Fac un bilanț de câteva situații și… îmi amintesc că prin Facebook am putut ajuta o familie nevoiașă la un moment dat, cu oamenii care au văzut postarea și au dorit să participe. A mai fost un moment când am găsit un labrador amețit pe stradă  și l-am făcut vedetă pe Facebook până i l-am găsit pe stăpân. În fine, când am chef de socializare, evenimentele de pe Facebook îmi pot deveni utile. Și mai există cazul când prietena cea mai bună pleacă tai-tai în lume și postează aventurile. Doar pentru situațiile astea, cred că Facebook mă poate ajuta. În rest, Facebook ul consumă timp. Timpul – cea mai importantă resursă astăzi.

Am deja câteva zile de la dezactivarea contului și nu simt nimic. Mă așteptam la puțin sevraj, la degete neliniștite, în fine… ceva, mă înțelegeți. Am primit în schimb două telefoane panicate care mă întrebau dacă am pățit ceva. M-au impresionat, înseamnă că prietenii-mi sunt aproape, iar telefonul e cel mai convențional, la îndemână și mai bun mijloc de schimba gânduri între noi. Exist deci, vorba lui Descartes – dar am aflat că există viață și după Facebook. Și încă bună! Am citit o carte mai mult de când am dezactivat contul. Nu că înainte nu citeam, dar acum iată că timpul este maxim eficientizat.

Când mă simțeam agitată, cu nevoia de a mă organiza sau de a-mi face un plan, în loc să mă adun în gânduri, verificarea Facebook ului îmi devenise un antianxiolitic minunat care cumva reușea să mă agite și mai mult după ce îl închideam. Acum, dacă aștept pe cineva, prefer să mă uit la oameni, la cer și la păsări decât cu nasu-n telefon. În loc să aprofundez rețeaua, prefer să deschid cartea.

În clipele când vacanțele își trăiesc ultimele zvâcniri, vă invit la exercițiul dezactivării cel puțin temporare de viața digitală ca să vedeți cât de frumoasă poate deveni cea reală.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *