Cenușăreasa în culori de curcubeu

Aproape întotdeauna înainte de a vedea o piesă de teatru mă cuprinde un soi de agitație vecină cu furnicături de emoție. Poate, pe undeva, empatizez cu actorii pe care mi-i închipui în culise, repetând, aranjându-se, agitându-se…

 În ani, m-am obișnuit să mă duc cu așteptări mai mari sau mai mici la teatru, dar uite c-a venit și momentul în care am fost surprinsă: de cântecele accapella în franceză, de un decor simplu care te inspiră să-ți imaginezi că citești într-un fotoliu povestea Fetei, de emoția unei vieți care se răsfrânge asupra ta. Nimic nu m-a pregătit de preaplinul de senzații care au pus stăpânire pe mine prin această poveste spusă de ea parcă către sine, spectatori ori pereții cinematografului Curcubeu.

 A fost odată ca niciodată o fată. Și au fost mai mulți Feți Frumoși.  Probabil că dacă ea ar fi trăit în vremuri de basm, așa i-ar fi fost descrisă viața. Dar își petrece zilele și nopțile făcând cea mai veche meserie din lume.

Povestea e simplă, dramatică, extrem de bine adaptată pentru un one woman show care abia te lasă să respiri de la un hohot de râs la altul de plâns și viceversa. Marcela reușește să se ofere pe sine în construcția personajului, dând la iveală o naturalețe care te face să simți că ești un personaj din plăsmuirea ei. Snoavele, dar și momentele lipsite de speranță au vibrat frumos.
Fără să măgulesc nici actrița, nici textul și regia – care au fost o poezie, pot să spun că e una din cele mai bune piese pe care le-am văzut.

Chapeau, Marcela!

 Fata din curcubeu – Teatrul de Artă

Text, regie: Lia Bugnar

Distribuția: Marcela Motoc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *